Primul care deschide acest curajos mod de a păstra clipe este domnul Filu, moş Filu, Teofil, din satul Slătioara, judeţul Suceava. L-am surprins, nu departe de căsuţa mea... lângă fântână. Atent, cu privirea spre drum, aproape de mărul bătrân din curtea sa, moş Filu a răspuns uşor la salutul meu, întrebând unde duc ... târşii. Aveam în mână nişte pui de brad... Am vorbit şi i-am spus cine sunt şi de unde vin. M-a fascinat curăţenia vorbelor sale, înţelepciunea, glasul şi modul calm de a vorbi, ca şi cum anii lumii şi-au lăsat răbdarea în cuvintele sale...

L-am revăzut, ne-am întâlnit de multe ori, i-am împrumutat bătrâna coasă, l-am surprins dormind în fânar, i-am admirat oiţele, i-am înţeles oful şi i-am îmbrăţişat soţia, pe dna Emilia. Îi plăceau perele, se bucura şi le privea ca o amintire parfumată a verii vieţii sale. Am răsfoit poze, l-am pozat în cerdacul de lemn, i-am văzut nepoata într-o seară de Crăciun.
Întâlnirile păreau ca o redescoperire, de parcă l-am mai întâlnit, îmi părea că a coborât dintr-o carte! Câte poveşti, câte fire de viaţă! Atâta destin curat în Omul muntelui. Gogu, motanul său, ne asculta mereu... până, într-o zi, când apusul soarelui şi sunetul de bucium anunţau din cerdacului moşului meu... că a plecat, s-a dus sus, pe un alt munte, pe cel al Binelui.

Le propun elevilor mei şi nu doar lor aceste clipe pe care le-am oprit din timpul său spre ridicarea şi învăţarea altora care ştiu să descopere OAMENI!