Lumea își duce repede pașii spre nou, spre modern, spre altfel, dar rădăcinile rămân și, uneori, mai străbat dincolo de uitare prin pagini de carte... Deși slova îi pune pe gânduri și îi întoarce de la citirea cărții, unii elevi încearcă, totușui să treacă dincolo de pojghița neînțelesului pentru a pricepe taina. Și așa, de la acest motiv citire, am pornit și noi prin pagini... de omăt!
Lumea veche s-a conturat în piesa noastră de teatru cu o reconstituire a unui arhaic destul de departe de sistemul actual de valori, dar pe care îl au, totuși, în devenirea lor. Seara de Sf. Andrei, Ajunul și dimineața Crăciunului, șezătorile, dar și Anul Nou au prins viață în clasa noastră ca o frumoasă și uimitoare călătorie în timp. Colțunii, ciorapii de lână, și cămășoaia au fost ca un portal spre vechi, spre aproape sacru... De la ghicitul ursitului și meteorologia populară, au trecut la colinde, mersul cu Steaua, evidențiind aspectul religios de tradițiile și obiceiurile populare. Busuiocul de la icoană a deschis piesa noastră și anume prin gestul Găzdoaiei, rol interpretat de Măriuca, apoi paginile s-au lăsat răsfoite singure de la o zi la alta. Timpul a fost vestit de un trubadur, ca în bătrâna cetate medievală. După calendar și după datină, am reconstituit obiceiul Caprei, al Ursului, al Măștilor și, în contextul șezătorii, am explicat și rostul acestora, dar și rădăcinile...
Ghemul depănat de fiecare la șezătoare părea o poveste ce se deschide și luminează în același timp... pe noi, cei mari, prin amintirea ei, pe ei, pe cei mici, prin cunoaștere. Privirea părinților și dorința de a-i surprinde așa înveșmântați au marcat satisfacerea mea, dându-mi seama că mi-a reușit ceea ce mi-am propus! Pas cu pas, ritmul vechi se prindea de șosetele de lână și fiorul celor de demult (atât de scumpe nouă, neamului) se strecura în ochii lor mulțumiți de cele făcute. Oare de ce moare capra?! Trece Anul Vechi și vine Anul Nou... Oare de ce se joacă măștile?! Igonesc răul și purifică locul... Dacă ați fi văzut cât de urâte și, în același timp, simpatice, erau aceste chipuri jucate de ei... Dincolo de toate, firul narativ are și o poveste de dragoste... Și când, oare, se pot vedea doi drăguți într-un sat tradițional? Unde? La șezătoare! Plugul feciorilor scoate la lumină povestea de dragoste și este aratată lumii! Plugușor, plug, obicei agrar, ce trebuie înțeles, explicat, interpretat și respectat!
Crenguțele puse la înflorit în seara de Sf. Andrei înfloresc în prima zi al lui gerar (nu știați, nu?! ) Ei! Ai mei elevi au știut și cu multe flori pe crenguțe au pornit la sorcovit! (De multe ori, seara, într-o plimbare, prin zona în care stau, observam la geamuri vase cu crenguțe și îmi dădeam seama că, pe acolo, ar putea locui elevii mei... Mă simt mândră de fiecare dată când pagini din lumea arhaică își fac loc în devenirea lor și, în acest mod, se pot cunoaște pe ei... ) Semănatul în prima zi vestește rodul anului ce va veni! Boabele aruncate cu migală aduceau parcă lumini din trecut și deschideau câte o fereastră de la ce a fost spre ce va fi! Pagini de omăt se scriu zi de zi prin albul inițiatic al fiecăruia dintre noi, dar prind
rădăcini mai bine în drumul de urcare al celor mici...
Comments